Și-a trimis sora geamănă, la muncă, în locul ei, pentru a putea pleca în vacanță! Ari Chance este o tânără din Canada, populară pe platformele de socializare, care a crezut că poate să își păcălească șeful. A pus în aplicare un plan pe care angajatorul l-a descoperit la scurt timp. Greșeala a costat-o și s-a trezit cu un e-mail detaliat! Vezi povestea mai jos, în articol.
Ari Chance este o tânără din Canada care a crezut că își poate păcăli șeful. Și-a dorit să plece într-o vacanță, pentru a se relaxa. Însă, nu aceasta a reprezentat problema în sine, ci modul în care plecarea în vacanță a avut loc. Tânăra populară pe internet a povestit că și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei! Alegerea, însă, a însemnat o mare greșeală pentru ea.
Pe platforma Tik Tok, Ari Chance a încărcat un videoclip în care a explicat faptul că a pus-o pe sora geamănă să îi țină locul la job. Doar că „joaca” lor a fost descoperită rapid de șef. Descoperirea a fost făcută prin intermediul unui videoclip postat de sora ei.
„Șeful meu a văzut videoclipul pe care sora mea l-a postat, în timp ce se afla la muncă”, a spus tânăra pe internet.
Vezi și CUM ARĂTAU FEMEILE ÎN URMĂ CU 75.000 DE ANI. ERAU COMPLET DIFERITE DE CELE DIN ZILELE NOASTRE
Ea și sora ei geamănă, pe nume Noe, postează videoclipuri pe internet în mod frecvent. De altfel, au peste 800.000 de urmăritori pe platforma Tik Tok. Pe aceeași platformă, Ari Chance a vorbit despre planul pe care l-a pus în practică la muncă. Dar care, în cele din urmă, nu a avut o finalitate fericită. Totuși, greșeala pe care au făcut-o i-a atras atenția șefului, descoperind, astfel, „schema”. Ari a recurs la acest gest, după ce șeful i-a refuzat cererea de concediu. Numitul John, cel care ar fi șeful lui Ari, i-a transmis un e-mail, după ce a făcut această descoperire.
Printre altele, șeful i-a transmis: „Să mă fac înțeles: decizia ta de a o pune pe sora geamănă să te înlocuiască la muncă, în timp ce tu te aflai în vacanță, după ce solicitarea de concediu a fost respinsă, este complet inacceptabilă. Este nedrept pentru colegii tăi care respectă regulile și pentru compania care îți încredințează responsabilități. Acțiunile tale nu numai că se reflectă nefavorabil asupra ta, ci și pătează reputația companiei noastre. Acest nivel de nerespectare a protocolului este sincer șocant și nu va fi tolerat”.
Bărbatul a cerut ca Ari, angajata lui, să își ofere scuzele și să explice îndată comportamentul de la locul de muncă. Totodată, a atenționat-o că „alte cazuri de abatere vor avea consecințe grave, inclusiv potențiale măsuri disciplinare”.
Șeful a mai continuat, conform nypost.com: „Mă aștept să ne auzim prompt, pentru a discuta cum putem aborda această încălcare flagrantă a încrederii și a profesionalismului”.
Sursă foto: Instagram, Tik Tok